duminică, 18 mai 2008

Un nou inceput!

De ce uneori, din dorinta de comunicare continua, nu incercam sa ne protejam pe noi insine de abisul noncomunicarii...al tacerii absolute...?
La inceput cand cunoastem pe cineva, dorim sa comunicam non-stop...verbal, nonverbal...dorim ca celalalt sa fie o particica din noi pentru a ne simti liberi si confortabili in discutii...La inceput, desi trecuti prin experiente mai mult sau mai putin neplacute, dorim sa fim noi insine...sa spunem adevarul cu orice pret pentru a cauta sa ne facem intelesi..si descoperim ca asta e exact ceea ce ne face sa suferim: ADEVARUL. Adevarul acesta care e atat de dorit la inceput...se transforma pe parcurs in indoieli...si in cele din urma piere in tacere...lasand loc incertitudinii...suferintei, dezgustului...
Sa fim oare noi oamenii dotati cu un dram de lasitate? Sa nu avem curajul sa fim noi? De ce trebuie sa ne temem de adevar? Si mai ales, de ce nu putem trai ca predecesorii nostrii "in picioare"? Noi nu stim sa mai luptam pentru o iubire, pentru o idee, pentru credinta?